Când vom putea circula pe Autostrada Unirii. Stadiul lucrărilor pe șantierele din Moldova și Transilvania

0
0
Publicat:

Aflată parțial în șantier, Autostrada Unirii va traversa Carpații Orientali, legând regiunile istorice Transilvania și Moldova și continuând până la râul Prut, unde un pod de autostradă o va conecta cu rețeaua rutieră din Republica Moldova.

Șantier de pe Autostrada Unirii. Foto: Asociația Pro Infrastructură. Facebook
Șantier de pe Autostrada Unirii. Foto: Asociația Pro Infrastructură. Facebook

Autostrada Unirii (A8) Târgu Mureș – Iași – Ungheni, cu o lungime de peste 300 de kilometri, este plănuită de mai bine de un deceniu, iar legea privind construcția sa a fost adoptată în 2018.

„Autostrada Unirii începe la granița României cu Republica Moldova, printr-un nou pod peste râul Prut, și se termină printr-o conexiune cu Autostrada A3 Brașov-Borș, în apropierea orașului Târgu Mureș. Autostrada Unirii cuprinde două tronsoane principale: Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț și Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, precum și un pod peste râul Prut”, arăta textul inițial al legii.

Însă, în cei șapte ani de la adoptarea legii privind construcția Autostrăzii Unirii, niciuna dintre cele cinci secțiuni în care a fost împărțit traseul acesteia nu a fost finalizată.

Trei tronsoane se află în șantier și ar putea fi inaugurate în 2026: Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (25 de kilometri), Leghin – Târgu Neamț (30 de kilometri) și podul peste Prut din Ungheni (un kilometru).

Mobilizare pe primul tronson al Autostrăzii Unirii

Pe secțiunea Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, lucrările au început recent și au termen de finalizare anul 2026.

Șantierul autostrăzii. Sursa: Asociația Pro Infrastructură. Facebook
Șantierul autostrăzii. Sursa: Asociația Pro Infrastructură. Facebook

„Constructorul turc NUROL este deja mobilizat pentru faza de execuție a lucrărilor pe secțiunea Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, cu peste 300 de muncitori și mai mult de 180 de utilaje”, informa în luna mai Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi realizate un drum de legătură cu A3 (la profil de autostradă), în lungime de 2,4 kilometri, un nod rutier care va asigura conexiunea cu A3 (Autostrada Transilvania) și cu Municipiul Târgu Mureș, un nod rutier care permite accesul la DN13, un nod rutier care va asigura accesul la DJ151D, 30 de poduri și pasaje, două ecoducte, un Centru de Întreținere și Control (CIC) și două parcări.

Asociația Pro Infrastructură, care monitorizează proiectele mari de infrastructură din România, arăta că ritmul de execuție al lucrărilor este lent.

„Singura rază de speranță este prezența pe lot a numeroase foreze, semn că după execuția piloților fundațiilor cei de la Nurol ar putea să accelereze munca la structuri, aducând ceva forțe și de pe Autostrada A7 de lângă Buzău pe care probabil o inaugurează în noiembrie. În schimb, ne îngrijorează mișcarea aproape inexistentă la capitolul terasamente”, informa API, pe pagina de Facebook.

Lucrări pe ambele maluri ale Prutului, la podul de la Ungheni

Lucrările la ansamblul de poduri de la Ungheni au început pe 26 aprilie, urmând ca acest pod peste râul Prut să facă legătura între Moldova și viitoarea autostradă A8, sectorul Târgu Neamț – Lețcani – Ungheni. Termenul de execuție al proiectului este de 18 luni.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași informa, la 16 iunie, că în prezent se forează pe ambele maluri ale Prutului.

Podul peste Prut în șantier. Foto DRDP Iași Oficial Facebook
Podul peste Prut în șantier. Foto DRDP Iași Oficial Facebook

„Constructorul este mobilizat atât pe malul românesc, cât și pe cel moldovenesc al râului ce separă România de Republica Moldova, cu lucrări precum recepția carcaselor de armătură pentru piloți, forarea și betonarea piloților forați la culeea C1 pe malul românesc, iar pe malul moldovenesc, forarea și betonarea piloților forați la culeea C2, realizarea platformei pentru foreză la pila P2 și execuția unui dig artificial pe Prut. Pe șantier sunt prezente aproximativ 20 de utilaje: excavatoare, buldozere, autogredere, cilindri compactori, macarale, foreze și autobasculante”, a informat DRDP Iași.

De la Târgu Mureș la Sovata, pe Autostrada Unirii

Lucrările la tronsonul Leghin - Târgu Neamț, de circa 30 de kilometri, au demarat la începutul acestui an. Pe traseu vor fi construite 24 de poduri și pasaje, două viaducte, două spații de servicii, o parcare, un Centru de întreținere și coordonare și două noduri rutiere la DN15B și DN15C.

Tronsoanele Miercurea Nirajului – Leghin (161 de kilometri) și Târgu Neamț – Iași – Ungheni (89 de kilometri) au fost împărțite în mai multe loturi. Unele dintre acestea sunt în stadiul de licitație publică, iar pentru altele contractele au fost semnate sau se află în faza de proiectare.

Până în 2027, unul dintre contractele semnate recent, secțiunea Miercurea Nirajului - Sărățeni, de 24 de kilometri, ar putea fi finalizat, iar odată cu deschiderea lui și a lotului Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, șoferii vor putea circula de la Târgu Mureș până în vecinătatea stațiunii Sovata pe Autostrada Unirii.

Alte tronsoane au un termen estimat de finalizare în anii 2029 - 2030.

Autostrada montană intră în proiectare

Parte a tronsonului Miercurea Nirajului – Leghin, Lotul 2A Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii, cu o lungime de 38 de kilometri, va reprezenta cea mai mare provocare pentru constructori, potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), care gestionează proiectul pe acest lot.

Schiță de traseu la lotul Ditrău - Grințieș. Foto: CNIR
Schiță de traseu la lotul Ditrău - Grințieș. Foto: CNIR

La data de 15 iunie 2025, instituția a emis ordinul de începere pentru contractul de proiectare și execuție al lotului 2A și a stabilit ca dată de începere 30 iunie, termen de la care se va calcula durata contractuală de 54 de luni.

„Asocierea este în fața unei provocări tehnice, lotul 2A Ditrău–Grințieș fiind unul dintre cele mai dificile loturi de autostradă din România. Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidare. Lungimea totală a tunelurilor și viaductelor, de 21 de kilometri, reprezintă 57 la sută din lungimea întregului lot. Vor fi 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte”, a informat CNIR.

Pe traseul lotului 2A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (județul Harghita), iar în județul Neamț, o conexiune cu Lotul 2B Grințieș–Pipirig și o descărcare provizorie pentru a asigura funcționarea independentă a acestui lot. Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, și de la Bugetul de Stat, completează CNIR.

Autostrada Unirii va traversa Carpații Orientali, prin Munții Gurghiu, Giurgeu, Hășmaș și Tarcău. Aceasta va lega cele două regiuni istorice din România, străbătând județele Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Vaslui și, pe o mică porțiune, Botoșani. La Ungheni, în Republica Moldova, se va conecta cu rețeaua de infrastructură din statul vecin. Estimarea pentru deschiderea integrală a autostrăzii este anul 2030.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite