Pui de urs cățărat într-un copac, în curtea unei case. Jandarmii au îndepărtat animalul folosind o petardă

0
Publicat:

Un pui de urs care se urcase într-un copac, într-o gospodărie din judeţul Alba, a fost îndepărtat de jandarmi cu o petardă.

Pui de urs FOTO: Jandarmeria Alba
Pui de urs FOTO: Jandarmeria Alba

Reprezentanţii Jandarmeriei Alba au anunţat că, duminică seară, au fost anunţaţi, prin apel la 112, că un pui de urs se află într-o gospodărie din satul Mărteşti, comuna Avram Iancu.

„La faţa locului a fost direcţionată de urgenţă o patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roşia Montană, echipată corespunzător pentru intervenţii în cazul apariţiei animalelor sălbatice. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că sesizarea se confirmă: puiul de urs se afla căţărat într-un copac, în curtea unei gospodării”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei, pe FB.

Jandarmii au îndepărtat animalul folosind o petardă.

„După evacuarea în siguranţă a persoanelor din zonă şi asigurarea unui perimetru de protecţie, jandarmii au reuşit să îndepărteze animalul folosind o petardă din dotare, precum şi semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei. Ursul a coborât din copac şi s-a retras în pădure, fără a provoca pagube sau alte incidente”, a mai precizat Jandarmeria Alba.

Jandarmii recomandă cetăţenilor ca, în cazul apariţiei urşilor, să evite să se apropie de ei pentru a-i filma sau fotografia și să sune la 112. De asemenea, nu trebuie să nu îi hrănească, să nu încerce să sperie animalul, deoarece acest comportament poate deveni imprevizibil şi periculos.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite