Accident grav în județul Galați. Doi tineri au murit după ce mașina lor a intrat într-un TIR parcat
0Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, în județul Galați, după ce autoturismul în care se aflau a lovit violent un TIR staționat pe carosabil, în localitatea Podoleni.

Accidentul a avut loc în jurul miezului nopții. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, în autoturismul de tip Logan se aflau cinci tineri. Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina a intrat într-un TIR parcat pe marginea drumului.
„În cursul nopţii trecute, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere au fost solicitate la un accident rutier în satul Podoleni. Din primele informaţii, se pare că cinci tineri care se deplasau într-un autoturism marca Logan au intrat într-un TIR staţionat pe carosabil”, a transmis vineri ISU Galați, potrivit News.ro.
Două victime nu au mai putut fi salvate
La sosirea echipajelor de intervenție, doar trei dintre tineri mai erau la fața locului. Doi dintre ei, un băiat de 18 ani și o tânără de aproximativ 25 de ani, au fost găsiți în stare critică. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au reușit să-i salveze.
„Pompierii au găsit la locul evenimentului doar trei victime cu diverse traumatisme, dintre care două victime, un tânăr de 18 ani şi o fată de aproximativ 25 de ani, nu şi-au revenit în urma manevrelor de resuscitare”, a mai precizat ISU Galați.
A treia victimă a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean Galați.
Poliția a deschis o anchetă
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. De asemenea, vor verifica câte persoane se aflau, de fapt, în autoturism la momentul impactului.
Autoritățile continuă cercetările pentru a înțelege dacă TIR-ul era parcat regulamentar și dacă șoferul Loganului consumase alcool sau conducea cu viteză excesivă.