Israelul îl amenință pe Macron. Dacă va recunoaște un stat palestinian, „hârtia va fi aruncată la coşul de gunoi al istoriei”
0În timp ce vizita un avanpost al colonizării evreieşti în nordul Cisiordaniei, ministrul israelian al apărării, Israël Katz, a afirmat vineri, 30 mai, că pe acest teritoriu palestinian ocupat de Israel începând din 1967 se va „construi statul evreu israelian”, relatează AFP.

Afirmațiile au fost făcute la o zi după ce guvernul israelian a anunţat un amplu proiect de expansiune a colonizării evreieşti în Cisiordania, potrivit Agerpres, care citează AFP.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat acest plan și a cerut Israelului să „înceteze toate activităţile de colonizare”, „ilegale şi (făcând) obstacol păcii”.
Macron: recunoaşterea unui stat palestinian este „o exigenţă politică”
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că recunoaşterea unui stat palestinian nu este „doar o problemă morală, ci o exigenţă politică” enumerând mai multe condiţii pentru acest pas, înaintea unei conferinţe ONU pe acest subiect la care va participa pe 18 iunie.
Ministrul israelian al apărării, Israël Katz, s-a aflat vineri într-o vizită la avanpostul de colonizare de la Sa-Nur, pe care, conform planului anunţat joi, guvernul israelian intenţionează să-l ridice la rangul de municipalitate autonomă.
Sa-Nur este o fostă colonie desfiinţată de Israel în 2005 în cadrul planului de retragere unilaterală din Fâşia Gaza realizat de prim-ministrul de atunci, Ariel Sharon.
„Astăzi revenim aici cu decizia de a restabili comunitatea”, a declarat Katz vineri, potrivit unui comunicat al serviciilor sale.
Noi vom construi aici statul evreu israelian pe teren
Ministrul israelian al apărării a adăugat:
„Acesta este [...] un mesaj clar către Macron şi prietenii săi: ei vor recunoaşte un stat palestinian pe hârtie, iar noi vom construi aici statul evreu israelian pe teren. Hârtia va fi aruncată la coşul de gunoi al istoriei, iar statul Israel va prospera şi va înflori”, a adăugat ministrul israelian al apărării.
Amintim că, pe 10 aprilie, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța ar putea recunoaşte statul palestinian „în iunie” cu ocazia unei conferinţe pe care o va coprezida cu Arabia Saudită la New York şi care urmează să conducă la recunoaşterea Israelului de către o serie de ţări.